Mestesugul olaritului este legat in primul rand de alimentatie, dar ceramica este folosita si in scop decorativ, in constructii (de exemplu placile pentru sobe) sau in legatura cu anumite ritualuri.

Locuinta taraneasca cuprinde o varietate de vase de lut – oale, chiupuri, ulcioare, cani, strachini, blide, oale pentru tinut laptele, oale enorme in care se pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, vase pentru flori, cratiti, tigai, forme de cozonaci, sfesnice, statuete, fluiere, jucarii etc.

Ceramica neagra si cea rosie nesmaltuita se folosesc in scopuri utilitare, fiind intalnite in special in bucatariile taranesti, sub forma oalelor, ulcioarelor, strachinilor, borcanelor, vaselor pentru lapte etc.

Vasele smaltuite, bogat ornamentate si frumos colorate se folosesc si in scopuri practice, dar si la decorarea interiorului.

Vasele agatate la grinda, asezate pe pereti, formeaza impreuna cu mobilierul, tesaturile si icoanele pictate un decor remarcabil al odaii taranesti. Obiceiul decorarii interiorului cu vase frumos impodobite se intalneste in toata tara, dar are cea mai mare dezvoltare in sudul Transilvaniei.

Deosebite sunt obiectele lucrate cu ocazii speciale, cum ar fi marile ulcioare de nunta, reprezentand grupuri statuare animaliere.

Ulcioarele se leaga de ritualul casatoriei si al relatiilor de rudenie. Olurile de nanasi produse la Vama se pastrau la grinda in casele din Tara Oasului; pe mesele din camera curata a locuintei taranesti din Oltenia se pastrau ulcioare in forma de pasare cu pui imprejur, stravechi simbol al fecunditatii.

Sursa: folkromania.com

Motivele decorative sunt in principal geometrice, dar si fitomorfe, avimorfe si zoomorfe. Cel mai vechi motiv decorativ este triunghiul, care se intalneste si la ceramica preistorica si apare sub diferite forme dinte de lup (o serie de triunghiuri de aceeasi marime) sau ferastrau (triunghiuri dispuse alternativ sus-jos).

Spirala apare in special pe ceramica de Cucuteni si Boian, facuta de obicei din huma alba. Spirala este un motiv foarte vechi, ceramicile occidentale din aceeasi perioada si chiar cele mai tarzii, mediteraneene necunoscand-o.

Linia ondulata apare fie cu ondulatii largi, fiecare cuprinzand in interior un alt motiv decorativ, fie cu ondulatii apropiate, care nu permit intercalarea altor motive.

Dintre motivele fitomorfe, cel mai des intalnit este crenguta de brad, un motiv vechi, folosit in olaria preistorica, aparand apoi la ceramica neagra si la ceramica cu decor cromatic. Creanga de brad simbolizeaza perenitatea asociata arborelui, reprezentand pomul vietii. Se picteaza adesea si vita de vie (simbol crestin), dar si spice de grau, trifoi, ciorchini de struguri, boboci, frunze si flori, mult stilizate.

Motivele avimorfe si zoomorfe apar mai rar, apartinand traditiei bizantine. Se intalnesc porumbei, pasari si pesti (simboluri crestine). Pentru ceramica de Horezu este specific motivul cocosului.

Foarte interesante sunt motivele simbolice, legate de credinte stravechi, precrestine, asociate cultului Soarelui, care l-a inlocuit pe cel al fecunditatii in epoca bronzului. Soarele e stilizat in rozete, vartejuri, cercuri simple sau concentrice, spirale, sau chiar in imaginea antropomorfizata a astrului. Se intalnesc si panze de paianjen sau aripi de fluture.

Sursa: folkromania.com

Vasele de ceramica se picteaza folosind culori obtinute natural, pe baza cunostintelor stravechi.

Rosul se obtine dintr-un pamant bogat in oxid de fier (numit ruseala), care se gaseste pe vai, la adancimi de 2-3 m. Acesta se usuca, se toaca marunt, se rasneste si se inmoaie in apa. Se obtine astfel un lichid vascos care se strecoara prin panza sau sita si rezulta o substanta lucioasa.

Negrul se obtine si el dintr-un pamant special, gasit in eroziunile de pamant dupa ploi.

Verdele se obtine din zgura produsa prin arderea in cuptor a sarmei de cupru. Zgura se cojeste, se piseaza, se macina si se amesteca cu huma.

Albul se obtine din var amestecat cu piatra alba de munte, arsa si pisata.

Galbenul este obtinut din huma de Medgidia (motiv pentru care se gaseste mai rar), amestecata cu ruseala.

Cromatica vaselor de ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite centre indica traditii bizantine.

Sursa: folkromania.com

In cazul ceramicii negre, decorarea se realizeaza prin lustruire cu o piatra speciala, urmele cenusii lasate de aceasta pe peretii inca nearsi imbinandu-se cu culoarea neagra-metalica a vasului.

Ceramica rosie se poate decora utilizandu-se mai multe tehnici.

Cea mai raspandita foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca, care se aseamana astfel cu o penita. Un decor fin se poate obtine si prin folosirea unui betisor cu cateva fire de par de porc mistret.

Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea pastei.

O alta tehnica, intalnita in special in sudul Romaniei, consta in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta.

Sursa: folkromania.com

In functie de modul in care este arsa, ceramica poate capata culoare neagra sau rosie. Ceramica neagra este de origine dacica, avand o mare importanta in Dacia preromana. Pentru a se obtine aceasta, pasta este supusa unei arderi incomplete (ardere inoxidanta), prin inabusirea cuptorului intr-un anumit moment. Astfel, vasele se ard in gropi de forma unui trunchi de con cu varful in sus, adanci de pana la 1,5 m. Alaturi se sapa o groapa care comunica cu prima printr-un canal mic si in care se face focul. Vasele se pun in prima groapa. Cand acestea sunt patrunse de foc si capata o culoare rosie, se acopera cu un strat gros de lut umed, cu care se astupa si canalul de legatura dintre gropi. Arderea continua deci fara oxigen, iar vasele capata culoarea cenusie sau neagra.

Ceramica neagra se mai realizeaza si astazi in Romania, fiind cunoscuta ca ceramica de Marginea (localitate in jud. Suceava).

Ceramica rosie, obtinuta prin ardere in sistem oxidant, a preluat elemente de traditie romana. Pentru a se obtine, vasele se inmoaie dupa uscare intr-o substanta coloranta obtinuta din huma amestecata cu apa, aplicandu-se apoi decoratia.

Ceramica rosie, smaltuita sau nu, se intalneste in proportie de 90% pe teritoriul Romaniei.

Sursa: folkromania.com

Olaritul este o munca obositoare, necesitand forta, indemanare si cunostinte deosebite, orice greseala putand avea drept consecinta distrugerea vasului; de aceea, olaritul este un mestesug rezervat in exclusivitate barbatilor, femeile ajutand eventual doar la decorat.

Barbatii scot lutul din locuri speciale, il aduc in gospodarie si il framanta cu mainile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecandu-l cu apa. Pasta astfel obtinuta se curata de impuritati, taindu-se in felii subtiri si se lucreaza apoi la roata.

Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se punea bulgarele de pamant, iar discul de jos era miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat. Formarea vasului necesita o tehnica deosebita si o viteza de lucru mare, pentru ca pasta nu trebuie sa se usuce (uneori vasul se realizeaza chiar in 40-50 de secunde).

Dupa modelare, vasele se lasa la uscat cateva zile, la umbra si apoi se ard in cuptoare speciale, dupa ce au fost in prealabil ornamentate si eventual smaltuite (la blide se smaltuieste numai partea interioara si marginile).

Sursa: folkromania.com

O frumoasă legendă a folclorului românesc îngemănează actul primordial al facerii omului cu zămislirea vaselor de lut. Se spune că olarul a furat meşteşugul său de la Dumnezeu, care a creat omul din pământ şi apă, modelându-l pe Adam din lutul moale, după chipul şi asemănarea sa. Neputând însufleţi vasele, asemenea Atotputernicului, prin suflarea sa, olarul le-a supus focului, pentru ca dogoarea acestuia să le dea suflet, glas limpede şi trăinicie.

Dialogul omului cu lutul coboară adânc în preistorie, ceramica fiind pentru arheologi un calendar al epocilor succesive, iar pentru istoricii de artă un martor vizual, ce ne vorbeşte despre rafinata civilizaţie a culturilor neolitice, care a culminat cu strălucita ceramică pictată de Cucuteni.

În spaţiul cultural românesc al secolelor al IX-lea – al XI-lea, ceramica, fie de uz curent, neagră, de tradiţie neolitică, sau roşie, de tradiţie daco-romană, fie din specia fină a ceramicii smălţuite, – cunoscută încă din Antichitatea romană şi apoi bizantină –, constituie unul dintre elementele de referinţă pentru meşteşugurile şi arta acelei perioade, în care s-a conturat o gramatică decorativă proprie poporului român.

Ceramica neagră, cu strălucirea sa de oţel, din Moldova şi din părţile de răsărit ale Transilvaniei, a păstrat, în modul cel mai pregnant, vestigii de cultură materială, supravieţuiri din orizontul neoliticului, ce se vădesc în forma şi ornamentica vaselor, aproape aceleaşi de-a lungul vremii, dar, mai ales, în tehnica de ardere. Este tehnica reducătore (ardere înăbuşită) ce durează circa 10 ore, timp în care bioxidul de carbon se depune pe pereţii vasului, determinând culoarea neagră în diverse nuanţe: de la cenuşiu la negru-intens. Decorul obţinut prin cele două tehnici: impresiunea cu rotiţa şi lustruirea cu ajutorul unei pietre de râu, se subordonează, de fapt, formei obiectului, desăvârşind-o, punând-o şi mai mult în relief.

Populaţia românească din Transilvania şi Banat a produs, timp de secole, o ceramică roşie, nesmălţuită, deosebit de frumoasă şi de ieftină, pe care au utilizat-o atât băştinaşii, cât şi coloniştii unguri şi saşi în toată perioada Evului Mediu. Pătrunderea masivă în secolele al X-lea – al XII-lea a smalţului în Europa răsăriteană, creează noi raporturi între ceramica roşie, neagră şi cea smălţuită, ultima fiind superioară nu numai în privinţa impermeabilităţii vaselor, ci şi în ceea ce priveşte compoziţia decorativă, ea permiţând o amplificare a valenţelor estetice.

Olaritul se practica inca din vremuri stravechi, marturie stand frumoasele vase de ceramica din epoca neolitica, epoca in care pe teritoriul Romaniei s-a dezvoltat o civilizatie remarcabila.

In acest cadru se evidentiaza cultura Cucuteni (numita astfel dupa o localitate aflata la nord-vest de Iasi), pe care o cercetatoare americana o numea unicat in Europa de acum 5000 de ani. Vasele care apartin acestei perioade au forme rotunjite, de o mare diversitate, sunt bogat si variat pictate, motivele principale fiind spirala, meandrele, triunghiurile, colorate in rosu si conturate cu negru, pe fond alb. Pe langa vase, se realizau si figurine de cult, antropomorfe (mai ales feminine) si zoomorfe. Ceramica de Cucuteni, de foarte buna calitate, este admirata in toata lumea pentru forme si decoratii.

Vase de ceramica s-au realizat si in cadrul culturilor Boian (cu forme mai drepte, colturoase si decor meandric, obtinut prin excizii umplute cu lut alb) si Hamangia, caracterizata prin plastica antropomorfa (celebre sunt statuetele Ganditorul si Femeie odihnindu-se, aflate astazi in Muzeul de Arheologie din Constanta). In Muntenia s-a dezvoltat cultura Gumelnita, cu vase decorate prin incizii, in care motivul dominant ramane spirala.

Prin anii 300 i.H. celtii aduc in spatiul dacic roata de olarit, motivele de origine celtica regasindu-se si astazi in ceramica romaneasca.

Sursa: folkromania.com